|
Piteştiul, mai ordonat şi mai civilizat... de frica ridicării maşinilor |
|
Scris de Diana Ionescu
|
Rău cu rău, dar mai rău fără rău… Mult contestatul serviciu de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar sau ilegal în Piteşti începe să dea roade iar firma care se ocupă de acest lucru…faliment. Străzile care au panouri care indică faptul că parcatul este interzis arată deja altfel… a civilizaţie şi asta … de frică.
Desigur că problema locurilor de parcare nu este nici pe departe rezolvată însă municipalitatea a început să se mişte serios în această direcţie astfel că toţi cei care au găsit un teren pretabil în apropierea locuinţei pentru aşa ceva se pot înscrie în planul municipalităţii de creare de spaţii de parcare.
De ceva vreme avem un Piteşti mai liber, şoferii nu se mai opresc din zece în zece metri pentru că un jmecher a parcat maşina neregulamentar cu partea din spate în jumătatea drumului şi nici pe contrasens după bunul plac. Iar dacă vreunul îndrăzneşte să o facă o face pe buzunarul său. Singurul afacerist din Argeş care a avut curajul să intre într-o asemenea afacere este Constantin Scarlat cel care a înţeles că această afacere nu este una din care să te îmbogăţeşti peste noapte, ci presupune multă atenţie, multe investiţii, dar mai ales să îţi faci mulţi duşmani. Marea supărare a multora dintre jmecherii Argeşului este că adevărate somităţi politice, administrative sau chiar oameni extraordinar din punct de vedere financiar au picat victime de fapt propriei nesimţiri astfel că au fost nevoite să plătească. Vechea schemă cu sunatul patronului pentru că nu-i bai că ne cunoaştem nu a mai mers, Scarlat fiind unul dintre cei mai direcţi şi mai curaţi oameni din punct de vedere al afacerilor oricît ar încerca unii şi alţii să îl mai murdărească din cînd în cînd cu noroi prin presă.
La acest moment datorită celor doi oameni de afaceri de la CNCD şi Girexim respectiv Scarlat (foto) şi Văsîi avem la Piteşti un transport public în comun de invidiat, chiar dacă nici măcar acum, pe timp de vară şoferii nu dau drumu la aerul condiţionat şi străzi mai libere de jmecheri şi nesimţiţi care parcau după bunul plac şi după pilele pe care le aveau pe la poliţie sau diferite instituţii ori chiar suma din cont. Să nu uităm momentele în care eram plimbaţi cu microbuzele maxi taxi precum sacii de cartofi, manelele care răsunau de la şofer şi tradiţionalul ..auzi bă, dacă nu-ţi convine ia dă-te dracu jos… Rău cu rău, dar mai rău fără aceste două servicii publice la care toţi marii afacerişti din Argeş au visat... ce-i drept numai la profit, dar nu s-au înhămat... ce-i drept la greutăţi.
 |
|
www.esential.info.ro - LIVE
Potrivit legislaţiei, angajatorii sunt obligaţi să ofere salariaţilor care lucrează în ger ceai cald,...
|
Programul guvernamental „Prima casă” va fi prelungit până la 15 februarie 2010, după această...
|
Fostă studentă a Universităţii Piteşti, Alina Mihaela Zarvă şi-a început cariera de model aici...
|
În curând... va fi singurul director executiv al unei direcţii deconcentrateEx-directorul Direcţiei Judeţene de...
|
Deputatul Filip Georgescu doreşte să nu se mai speculeze pe tema întîlnirii sale cu...
|
Alina Cringeanu
 La fel ca şi în legătura cu alte subiecte considerate tabu, în România, cel puţin cea a zilelor noastre, trebuie să te fereşti... »»»
|
Loredana Dumitrescu
 Întotdeauna am crezut că o gândire optimistă, încrederea şi puterea de a ierta ne ajută să... „mutăm munţii” în caz de necaz, dar... »»»
|
Cristi Bumbenici
 Nu pot să îmi ascund o oarecare satisfacţie faţă de finalul evoluţiei la scenă deschisă a liderului social democrat Mircea Geoană, fiindcă nici... »»»
|
Ziarul “Esenţial în educaţie”
Publicaţia „Esenţial în educaţie” apare lunar, într-un format A4, cu 32 de pagini şi se distribuie la nivel naţional. S.C. Esenţial Media Press S.R.L. pune la dispoziţia cadrelor didactice o ofertă pentru promovarea activităţilor educative. De asemenea, cadrele didactice pot publica materiale de specialitate în paginile ziarului. În „Esenţial în educaţie” vor fi publicate informaţii esenţiale din sistemul de învăţământ, precum şi noutăţi prezentate de reprezentanţii sindicatelor din educaţie. În continuare vă prezentăm serviciile oferite, beneficiile şi oferta de preţ: - abonament la ziarul „ Esenţial în educaţie”; publicare ştiri/lunar, nelimitat, pe site-ul ziarului: www.edu.info.ro; informaţii de actualitate din domeniul educativ; promovarea proiectelor desfăşurate la nivelul şcolii; se acordă adeverinţe pentru toate materialele publicate în ziar şi pe site; la încheierea unui abonament, cadrele didactice devin membri în „Comisia de educaţie şi învăţământ” a ziarului „ Esenţial în educaţie”; la încheiere unui abonament, cadrele didactice pot publica materiale nelimitat pe site-ul ziarului; publicarea anunţurilor de mică şi mare publicitate; pagină permanentă cu şcoala pe site-ul www.edu.info.ro Ofertă preţ: - 24ron/an(12 apariţii)+12ron (cheltuieli de distribuţie)/an = 36 ron/un abonament/an Plicurile se vor expedia la adresa: Str. HCC, Nr.1, Bl. B26 A, Sc. D, Ap. 6, Piteşti, Argeş. În plic se expediază un CV, pentru înscrierea în comisia de învăţământ şi dovada achitării abonamentului 36 ron/abonament ziar şi taxe poştal (talon comandă) Contravaloarea abonamentului se va depune în contul SC Esenţial Media Press SRL:RO15BTRL00301202F22922XX deschis la BANCA TRANSILVANIA
COMISIA DE EDUCAŢIE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT A Ziarului „Esenţial în Argeş”Scop: Reunirea, într-un cadru organizat, a tuturor cadrelor didactice care cred că au un cuvânt de spus pentru îmbunătăţirea tuturor activităţilor care se desfăşoară în sistemul de învăţământ. Misiune: Semnalarea, de către Biroul Executiv al Comisiei, către forurile decizonale din sistemul de învăţământ, de nivel local sau ministerial, a tuturor problemelor, propunerilor, concluziilor unor dezbateri interne astfel încât, comunicarea în interiorul sistemului cât şi în exterior, să fie substanţial îmbunătăţită. Motivaţie: Iniţiativa constituirii unei astfel de Comisii are suportul unei experienţe editoriale de aproape zece ani, interval în care am venit în contact cu mii de cadre didactice din toată ţara. Experienţa organizării de Simpozioane pe diverse teme de învăţământ şi educaţie precum şi recomandările în acest sens făcute de numeroşi profesori de prestigiu atât din judeţul Argeş cât şi din ţară ne-au determinat să dăm curs unei astfel de inţiative destul de îndrăzneţe dar extrem de utile cadrelor didactice din toată ţara. Precizări legate de înscrierea în cadrul Comisiei de educaţie şi învăţământ
În cadrul Comisiei pot activa cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar din toată ţara. Participarea la lucrările Comisiei va fi certificată de către ESENŢIAL MEDIA PRESS. Toate materialele rezultate vor fi publicate în ziarul Esenţial în Argeş şi în ziarul Esenţial în Educaţie. Lunar vor avea loc dezbateri pe teme propuse după un grafic ce va fi publicat în numărul viitor precum şi pe teme propuse de către participanţii la lucrări. Iniţierea unor dezbateri publice pe teme de interes major cum sunt descentralizarea, proiectele de legi ale învăţământului, legea unică a salarizării bugetarilor astfel încât toate propunerile şi concluziile noastre să poată fi promovate.Comisia de educaţie şi învăţământ a ziarului Esenţial va fi interfaţa prin intermediul căreia cadrele didactice dar şi părinţii şi chiar elevii vor putea semnala lucruri care pot fi corectate în activitatea unui sistem cu destul de multe probleme de comunicare datorită dimensiunii lui. Pentru informaţii privind înscrierea în cadrul Comisiei de educaţie şi învăţământ a ziarului Esenţial vă rugăm să ne contactaţi la nr de tel 0770894954; 0745487486; 0743234107 sau ne puteţi scrie pe adresa contact@esential.info .ro
Actualitate
Pe ultima sută de metri, guvernul, alături de Banca Mondială şi celelate instituţii financiare vor...
|
„Filarmonica Piteşti organizează, joi, 28 ianuarie a.c., ora 19.00, la Casa Sindicatelor Piteşti, un nou...
|
Mihai Şeitan a mai precizat că se încearcă creşterea calităţii serviciilor din aceste instituţii sociale,...
|
"Taxa pe fast-food ar putea duce la scumpiri de cel puţin 10% a produselor alimentare",...
|
Săptămâna trecută, în planetariul Muzeului Judeţean Argeş a avut loc lansarea filmului intitulat „Două bucăţele...
|
Începănd cu 4.01.2010, ghişeele de taxe şi impozite din Primăria Piteşti au fost dotate cu...
|
|
|
Administratie
Consiliul Judeţean Argeş urmează să depună cererea de finanţare pentru proiectul “Centrul de Afaceri -...
|
 După spusele edilului comunei Domneşti, Nicolae Smadu, unul dintre cele mai importante obiective pentru anul...
|
În perioada 10-15 februarie o să fie aprobat bugetul judeţului. Primarii deja merg la Consiliul...
|
Veniturile realizate de Aministraţia Locală pe 2009, au fost de 97 % din care 95...
|
Anul acesta ţinte principale ale edilului piteştenilor sunt : asfaltarea tuturor străzilor, iluminatul public, alimentarea...
|
Potrivit unei Ordonanţe de urgenţă dată la jumătatea acestui an, primăriile puteau efectua plăţi numai...
|
|
|
|
|
Curs Valutar BNR
12-03-2010
|
News FLASH
Reprezentanţi ai Primăriei Piteşti au fost la Ministerul Transporturilor şi al Dezvoltării Regionale,...
|
Titularii din sistemul de învăţământ argeşean nu vor fi afectaţi de restructurări: „Este...
|
1.A1: Lim. Jud. Dimbovita – Pitesti, km 80+262-106+500, L = 26,226 km;2.DN 7...
|
Începând cu 06.01.2010, a început activitatea de încasare taxe şi impozite la Primăria...
|
Primăria Piteşti are deficit de personal de 30 % faţă de anul trecut....
|
Zvonuri
Invitată de către deputatul Vicenzo Giibino, Lavinia Năstase și-a petrecut o parte...
|
Adio măriri salariale!Cadrele didactice şi-au pierdut şi ultima speranţă că vor primi...
|
Se zvonește prin târg că mariajul lui Traian Tămagă fiul cunoscutului senator...
|
Inspectorii ITM care au desfășurat de curând, o serie de controale la...
|
Aduși de primarul de la Bascov, să vadă o grădiniță aflată în...
|
|